Home » Lumea digitală » Apple, pe cale să devină prima companie din lume cu o valoare de piaţă de 3 trilioane de dolari

Apple, pe cale să devină prima companie din lume cu o valoare de piaţă de 3 trilioane de dolari

Apple, pe cale să devină prima companie din lume cu o valoare de piaţă de 3 trilioane de dolari
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 17.12.2021

Acţiunile Apple au înregistrat o evoluţie puternică în 2021, plus 38%, şi au nevoie de o creştere de doar 3% pentru ca gigantul american să atingă o capitalizare de 3 trilioane de dolari (3.000 mld. dolari), bornă nedepăşită până acum de nicio companie.

Raliul include un avans de aproape 20% în ultima lună, perioadă în care indicele bursier S&P a crescut cu 0,62%. Datele nu includ evoluţia din şedinţa de tranzacţionare de luni, 13 decembrie. În prezent, există un singur alt grup la nivel mondial – Microsoft – care are o valoare de piaţă de peste 2 trilioane de dolari, potrivit Barron’s.

Mai sunt şi patru companii – Saudi Aramco, Alphabet, Amazon şi Tesla – deasupra pragului de un trilion de dolari. Fondat în 1976, Apple a avut nevoie de 42 de ani pentru a atinge o capitalizare de 1 trilion dolari, în 2018. Doi ani mai târziu, în august 2020, valoarea de piaţă a depăşit 2 trilioane de dolari. Acum, doar 15 luni mai târziu, producătorul iPhone-urilor este pe punctul de a deveni prima companie de 3 trilioane de dolari. Apple a devenit adăpostul investitorilor tech în vremuri tulburi, un adevărat „aur digital”. Alimentată de o creştere tot mai mare pentru Mac-uri şi iPad-uri, compania a prosperat în timpul pandemiei şi, pe măsură ce planeta se gândeşte că va reveni în scurt timp la normalitate, Apple continuă să înregistreze rezultate bune pe segmentele dedicate iPhone-urilor şi serviciilor. Gigantul american se bucură de o loialitate imensă în rândul clienţilor şi îşi menţine o politică pe placul acţionarilor, prin intermediul căreia răscumpără agresiv o parte din acţiuni.

Nivelul cererii de iPhone 13 depăşeşte oferta

Analiştii continuă să sublinieze faptul că nivelul cererii de iPhone 13 depăşeşte oferta. Deficitul de componente rămâne o problemă, iar Apple a avertizat în cel mai recent raport trimestrial că se poate confrunta cu situaţia în care nu va putea satisface cererea. Totuşi, anterior, aşteptările experţilor de pe Wall Street erau neutre, de vreme ce iPhone 13 era văzut drept un model de tranziţie, nefiind la fel de important precum iPhone 12, primul model care dispune de conectivitate 5G. Însă conform presei internaţionale, cererea de iPhone 13 a ajuns la niveluri record în China, pregătind scena pentru o potenţială surpriză în ultimul trimestru din 2021.

Apple a obţinut săptămâna trecută un imbold neaşteptat, după ce o instanţă de judecată din SUA a anulat o decizie care forţa compania să le permită developerilor să includă alternative pentru sistemul de plăţi Apple privind achiziţiile in-app. Mai important, Wall Street-ul a început să includă viitoarele categorii de produse – automobile autonome şi echipamente de realitate virtuală şi augmentată – în noile modele de evaluare financiară. De exemplu, Katy Huberty, analist al băncii JPMorgan, a oferit săptămâna trecută un rating „overweight” (supra-alocare), ridicând targetul de preţ de la 165 la 200 de dolari, ceea ce implică o capitalizare de 3,3 trilioane de dolari.

Apple a dezvoltat un business dedicat produselor wearable

Pe termen scurt, spune Huberty, vânzările de iPhone-uri şi activitatea din App Store ar trebui să fie suficiente pentru a susţine creşterile, însă sugerează că a sosit momentul ca Apple să ofere un nou mix de produse. Acţiunile Apple au crescut cu 500% în ultimii cinci ani, de cinci ori peste indicele S&P 500, perioadă în care veniturile diviziei de iPhone-uri au înregistrat o creştere de doar 40%. Explicaţia din spatele diferenţei constă în faptul că Apple a inovat de-a lungul altor segmente, notează Huberty.

Apple a dezvoltat un business dedicat produselor wearable, precum Apple Watch, care generează venituri anuale de 38 de miliarde de dolari. Segmentul de servicii produce acum circa 70 de miliarde de dolari în venituri anuale, dublându-se în ultimii patru ani. De asemenea, pe măsură ce Apple se pregăteşte de lansarea propriilor sale automobile şi echipamente AR/VR, noile divizii ar trebui să se reflecte în evaluarea companiei. Astfel, Toni Sacconaghi, analist al firmei de analiză Bernstein, estimează că dispozitivele AR/VR – aflate în centrul aşa-zisului metaverse – ar reprezenta 4% din veniturile Apple până în 2030 şi peste 20% în 2040.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro